bine ati venit!
Hotel și împrejurimi
Stațiunea Băile Olănești, una dintre cele mai frumoase din România, se află la 18 km N.V. de Râmnicu Vâlcea. Judecând după numărul, debitul, varietatea compoziției și a concentrației izvoarelor sale minerale, este pe primul loc în țară. Nu degeaba este supranumită și „Izvoarele de aur”, apele sale termale fiind sursă de tămăduire pentru o gamă largă de afecțiuni.
Orașul pare că s-a lăsat împresurat, ascuns și ocrotit de munții Carpaților Meridionali ai căror înălțimi se pierd în păduri, ceea ce aduce ierni blânde și veri răcoroase.
În acest cadru feeric, complexul Imperial Hotel & Spa – perla stațiunii Băile Olănești – te așteaptă ca o oază de liniște și relaxare la care vei dori să revii mereu și mereu.
Am transpus panorama absolut fantastică a stațiunii și în interiorul facilităților noastre. Încă de la intrarea în complex e clar că eventualele probleme zilnice vor rămâne undeva departe, afară.
OFERTE SPECIALE
Revelionul Întârziaților 2023
Sărbatorile de iarnă 2022 / 2023
LOCURI CU RĂSFĂȚ
Lasă-te în grija noastră!
Imperial Spa
Relaxarea totală are un nume nou: Imperial Spa. Te așteaptă atâtea posibilități încât o să-ți fie greu să alegi cum să te destinzi în fiecare zi petrecută aici. Ai la dispoziție piscine, bazine, saună, dușuri senzoriale, jacuzzi, salină, sală de fitness și câte și mai câte! Există un singur dezavantaj: o să-ți fie greu să pleci.
Imperial Therapy
Aici, la Imperial, liniștea interioară o va reflecta pe cea a peisajului panoramic din împrejurimi. Iar specialiștii noștri în wellness, balneoterapie și spa vor avea grijă de asta. Tu doar lasă-ți simțurile să-și regăsească echilibrul în timp ce te bucuri de atingeri, arome, culori și sunete.
Restaurant
Trebuie să încerci meniul nostru măcar o dată ca să înțelegi diferența dintre a satisface o nevoie și a savura o operă de artă care satisface toate simțurile. Delicioase și variate, mâncărurile noastre se potrivesc oricărei ocazii sau eveniment, satisfăcând fără excepție toate poftele și exigențele.Iar de la etajul trei, acolo unde se află restaurantul și terasa, vei putea admira panorama asupra orașului în toată splendoarea sa.
CASA DE DEPARTE
Apartamentele Imperial
Apartamentele noastre întrunesc cele mai exigente standarde de curățenie, dotare și organizare pentru confortul și odihna de care ai nevoie. Personalul de îngrijire este unul calificat iar facilitățile sunt pe măsura așteptărilor și nevoilor tale.
CASA DE DEPARTE
Camerele Imperial
Camera standard
Camera standard, cu 1 pat king size, poate găzdui 2 adulți și 1 copil cu vârsta sub 6 ani.
Camera deluxe
Camera deluxe are 1 pat king size, fiind destul de spațioasă pentru 2 adulți și 1 copil cu vârsta sub 6 ani.
Camera executive
Camera executive, cu 1 pat king size și 1 fotoliu extensibil sau 2 paturi duble și 1 fotoliu extensibil, este suficient de încăpătoare pentru 2 adulți, 1 copil cu vârsta sub 6 ani și 1 copil cu vârsta de până la 12 ani.
Vizitați și celelalte locații ale noastre:
Amplasat în centrul stațiunii, pe malul drept al Olanestiului, oferind o imagine încântătoare datorită peisajului unic și munților care îl înconjoară.
20 de ani de experiență în organizare de evenimente și aceleași valori: seriozitate, sinceritate și transparență față de clienți și colaboratori.